Esthera sare tot mai sus
Campioana europeană de tineret din 2011, Esthera Petre (22 de ani), a început perfect noul sezon. Săritoarea în înălţime antrenată de Kemal Guner a reuşit în cadrul Municipalelor de la Bucureşti un rezultat de 1,94 m, performanţă superioară cu un centimetru faţă de baremul de CM indoor (Istanbul, luna martie). Sportiva de la CS Olimpia va mai concura până la finele lui ianuarie în Germania şi Cehia.
BASCHET / CEREMONIE
Se aruncă în Parlament!
Federaţia Română de Baschet va sărbători pe 30 ianuarie 80 de ani de la înfiinţare. Forul condus de Carmen Tocală a pregătit un eveniment special într-o locaţie specială. Palatul Parlamentului va fi gazda unei ceremonii la care vor fi prezenţi şi o serie de preşedinţi ai forurilor europene, dar şi foşti sau actuali mari jucători români.
TENIS DE MASĂ / EVENIMENT
Bernadette Szocs serveşte în Puerto Rico
Marea speranţă a tenisului de masă intern, Bernadette Szocs (antrenor Petre Arnăutu), va participa începând de azi la finala Global Junior Circuit 2011. Competiţia ce-i reuneşte pe cei mai buni juniori ai lumii va avea loc în Puerto Rico, la San Juan. "E o fată cu un talent uriaş, care în câţiva ani va avea un cuvânt important de spus în sportul cu mingea de celuloid", a spus şeful FRTM, Cristinel Romanescu.

Esthera sare tot mai sus



















bravo pisoi