Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Atletism | Românii au primit încă o recunoaştere
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Constantina Diţă şi Vali Tomescu, în World Records Academy!

Maratonista română Constantina Diţă a intrat, începând de luni, în World Records Academy, ca fiind cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton din toate timpurile, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX. Omologarea recordului a fost anunţată marţi pe site-ul oficial al instituţiei, worldrecordsacademy.org.

Sportiva română a câştigat titlul olimpic de la Jocurile Olimpice de la Beijing, la vârsta de 38 de ani, cu opt ani mai mult decât performera precedentă, portugheza Rosa Mota, câştigătoare la JO de la Seul în 1988, la 30 de ani.

World Records Academy notează că victoria atletei Constatina Diţă a fost un moment memorabil, performanţa ei urmând a face parte de acum nu doar din istoria olimpică, ci şi din recordurile acestei organizaţii.

De celalaltă parte, Valeriu Tomescu, antrenorul Constantinei Diţă pentru JO de la Beijing, a fost înregistrat drept cel mai tânăr antrenor al unei campioane olimpice de maraton.

Tomescu avea doar 32 de ani la momentul în care atleta câştiga titlul olimpic la Beijing.

World Records Academy este organizaţia lider la nivel mondial în certificarea de recorduri şi membră a National Geographic Society. Fiecare record mondial este verificat de un comitet internaţional cuprins din firme de avocatură, notari publici, consultanţi de specialitate, foşti sportivi, lideri ai organismelor sportive internaţionale şi reprezentanţi ai presei.

 

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 4 comentarii
Comentează
  • felicitari pt PUSA CONSTANTINA DITA, si felicitari si lui Vali Tomescu!Meritati stima si respectul milioanelor de romani pt ceea ce ati realizat in sport, mult succes si-n continuare!

  • Constantina si Vali intra in galeria titanilor, alaturi de Nadia, Bellu si Bitang!!! Doar ei au mai primit o astfel de recunoastere dintre romani! Felicitari!

  • Cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua metoda de a face bani pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar...

  • Cititi http://*.ziarulring.ro/

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
498
104
89
79
48
BusinessMagazin.ro
Locuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTOLocuri de pe planetă care-ti taie respiraţia (III) - GALERIE FOTO

Minuni naturale sau făcute de mâna omului se regăsesc deopotrivă în preferinţele călătorilor.

Manager străin vs. manager român. De ce nu suntem în stare să ne...
Cum va arăta varianta finală a Dacia Lodgy (GALERIE FOTO)
CSID.ro
Declaraţii de dragoste ciudate (09:12)Declaraţii de dragoste ciudate (09:12)

O lăcustă trasă în ciocolată în chip de cadou de Sfântul Valentin sau un set complet de creme pentru...

Români la muncă în străinătate: dacă voi nu ne vreţi, noi vă...
Cand se administreaza corect antibioticele? (10:20)
Apropo.ro
Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?Iubita campionului mondial Fernando Alonso este escortă de lux?

Xenia Ciumiceva, iubita campionului mondial de Formula 1 - Fernando Alonso, apare pe un site cu escorte de lux....

Simona Traşcă, prostituată în Spania şi lesbiană?
Bancuri cu Bula: Vezi Top 10 bancuri haioase cu Bula!
ProTVMagazin.ro
Vedetele isi arata partile intime!Vedetele isi arata partile intime!

Fie că sunt surprinse cu un sân pe afară, cu ambii sau chiar complet dezbrăcate, vedetele continuă să îşi...

Whitney Houston a murit, se pare, înecată. Vedetele îşi exprimă...
Cum se face un film XXX cu o “şcolăriţă” româncă
Sexgen.ro
Când “parfumul” penisului lui te face să strâmbi din nasCând “parfumul” penisului lui te face să strâmbi din nas

Cu siguranţă ţi s-a întâmplat să fii într-un moment de pasiune extatică când mirosul penisului lui a aprins...

Dimensiunea medie a penisului a fost stabilita oficial!
6 lucruri pe care trebuie sa le stii despre sexul anal
Showbiz.ro
În aşteptarea călduriiÎn aşteptarea căldurii

Până ce soarele ne va încălzi cu razele lui, nu ne rămâne decât să ne bucurăm de singura sursă de căldură...

"Sper că te gândeşti la mine când te culci cu ea"
Puicuţele Nuts te invită la joacă în pat
Descopera.ro

				
				Vreţi o memorie bună la bătrâneţe ? Mâncaţi mai puţin				
			Vreţi o memorie bună la bătrâneţe ? Mâncaţi mai puţin

Cel puţin aceasta este concluzia care a reieşit în urma unui studiu demarat de o...

Ruşii lucrează la construcţia unui laser la fel de puternic...
Transplantul de cap: utopie sau operaţie realizabilă?
Tare.ro

				
				Blonda accidentata la filmarile unei productii pentru adulti (00:04)				
			Blonda accidentata la filmarile unei productii pentru adulti (00:04)

 Asa a capatat aceasta blonda un superb machiaj natural la ochiul drept.

Pescar muscat de mana de un rachin (01:27)
Biciclistul roman si-a luat caruta (00:20)
Travel.Descopera.ro
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice

La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de...

Qutb Minar – minaretul din Delhi
Roma artistică
OneMagazine.ro


FOTO: Jennifer Lopez, complet goala pentru a-si promova parfumul
FOTO: Jennifer Lopez, complet goala pentru a-si promova parfumul

Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a face reclamă noului său parfum, "Glowing", cel de-al 18-lea...

De pe pârtie la SPA - Cinci recomandări de destinaţii schi & SPA
Inainte de a fi celebre: Modelele Victoria’s Secret fara machiaj