Suspendarea lui Contador zguduie lumea sportului! "Am crezut mereu în nevinovăţia lui!"
Rutierul luxemburghez Andy Schleck s-a declarat trist pentru Alberto Contador, câştigătorul din 2010 al Turului Franţei suspendat doi ani pentru dopaj, precizând că a crezut mereu în nevinovăţia spaniolului şi că nu l-ar face fericit să fie considerat învingător în Marea Buclă, informează AFP.
"Nu am niciun motiv să fiu fericit acum. În primul rând sunt trist pentru Alberto. Am crezut mereu în nevinovăţia sa. Este o zi tristă pentru ciclism. Singurul lucru pozitiv este faptul că există un verdict, după 566 de zile de incertitudine. Sunt convins că judecătorii de la TAS au luat totul în considerare în acest dosar de 4.000 de pagini. Dacă sunt declarat acum câştigătorul Turului Franţei din 2010, asta nu mă face fericit. M-am luptat cu Contador în acea cursă din 2010 şi am pierdut. Obiectivul meu este să câştig Turul Franţei sportiv, să fiu cel mai bun din cursă, nu la tribunal. Dacă voi reuşi asta în acest an, voi considera că este prima mea victorie în Turul Franţei", a spus Schleck, citat de echipa sa, RadioShack.
Andy Schleck s-a clasat la trei ediţii pe locul doi în Turul Franţei (2009, 2010, 2011).
Rutierul spaniol Alberto Contador a fost suspendat doi ani de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost depistat pozitiv la Turul Franţei în 2010.
Contador pierde competiţia din 2010 în favoarea luxemburghezului Andy Schleck, însă această victorie a luxemburghezului trebuie să fie oficializată de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), singurul for competent în materie.
Forul de la Geneva, care l-a suspendat pe Contador cu efect retroactiv din 25 ianuarie 2011, a luat în considerare şi suspendarea provizorie spaniolului, din august 2010 până în februarie 2011. Suspendat până la 6 august 2012, Contador nu va putea participa la ediţia din acest an a Marii Bucle.
Alberto Contador, câştigător al Turului Franţei în 2010, a fost depistat pozitiv în timpul competiţiei, la 21 iulie. În eşantioanele prelevate de la sportiv s-au descoperit urme infime de clenbuterol, produs interzis. Rutierul spaniol a explicat prezenţa urmelor prin faptul că ar fi fost victima unei contaminări alimentare şi a obţinut câştig de cauză la federaţia spaniolă, prima instanţă competentă în acest caz.

Suspendarea lui Contador zguduie lumea sportului! "Am crezut mereu în nevinovăţia lui!"



















TV online LIVEE - www.COMOS.ro
TV online LIVEE - www.COMOS.ro
TV online LIVEE - www.COMOS.ro
TV online LIVEE - www.COMOS.ro
TV online LIVEE - www.COMOS.ro
TV online LIVEE - www.COMOS.ro