Avionul de Londra trece pe la etajul 10

• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 
• 

- 13 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Corina Popovici (24 de ani) e exponenta unui sport ce pare rupt din Rai. O reprezentaţie ce se scurge în câteva secunde, o probă artistică împănată cu acrobaţii, un balet aerian în care tehnica şi dorinţa de reuşită ţi le cultivi din copilărie. Pentru note aşteptate cu înfrigurare, medalii strălucitoare sau prezenţe la competiţii precum Jocurile Olimpice. Ţinta Corinei în fapt, un vis ce o aruncă în focul Cupei Mondiale de la Londra (20-26 februarie), ultima şansă de a ajunge la JO.

Ianuarie pe strada Maior Coravu, puţin după ora 11:00. Părea linişte pe tot globul şi ziua începuse bine pentru noi. Cu o intrare în universul de forţă al săritorilor şi o discuţie despre "roata norocului", cum îi place Corinei să-şi catalogheze sportul pe care-l practică, săriturile în apă. Nici prin gând nu ne-ar fi străfulgerat ideea că un interviu cu o posibilă participantă la Jocurile Olimpice ne-ar urca pulsul spre 120. Şi nu numai atât! Ne-ar propulsa rapid pe Mecca săritorilor în apă, locul pe care simţim că pământul ne fuge de sub picioare, perimetrul pe care eleva lui Florin Avasiloae îşi deapănă povestea. Platforma de zece metri.

Înviorare cu apă din Lacul Tei

Pare undeva înfiptă în tavan, dar până să o descoperim refacem un drum bătut de săritori din vremea junioratului. Prin holul poziţionat paralel cu bazinul înotătorilor, culoarul ce joacă rolul vestiarului, printre jaloanele genţi şi prosoape, Corina ne devine ghidul cu har de povestitor.

"Eram mică, aveam 20-30 de kilograme şi m-am dus până pe marginea trambulinei! Tata? Mi-a dat un brânci... De-acolo a început totul! Înainte, mai înghiţisem apa din Lacul Tei, pentru că obişnuiam să mă bălăcesc prin zonă", şterge Corina praful de pe amintiri.

Ne stârneşte curiozitatea, ne priveşte drept în ochi şi deschide cu cheia uşa de fier a templului său. E mare şi macabru, înalt de vreo 13 metri, mai lat decât un careu de fotbal şi îngrădit cu o faianţă multicoloră generaţia 70‑80. Privirea ne fuge panoramic şi ne exprimăm uimirea când ascultăm începuturile interlocutoarei: "Când mă antrenam pe Tineretului, auzeam voci de pe Ştrand care animau atmosfera. «Uite-o mă şi pe-aia! Hai, mă, sari! Sari!» Dorinţa de performanţă m-a făcut să continui. N-a fost niciodată plictiseală şi nici rutină. Sper să practic acest sport cât m-or ţine balamalele".
Corina pare o tipă mulţumită de ceea ce face şi nu mimează fericirea. Noi? Aruncăm o privire iscoditoare în jurul bazinului şi pătrundem timid. Apa e de culoarea jadului, mirosul de clor e insesizabil, iar două tribune aşezate pe mal aşteaptă să fie ocupate de cei 250 de spectatori care de regulă populează concursurile. Pe pereţi? Un poster uriaş ce-l reprezintă pe Constantin Popovici, fratele Corinei, afiş ce mai retuşează puţin din pereţii scorojiţi ai bazinului.

"Faci înot, nu? Că înoţi până la scări!"

"Foarte multă lume n-a auzit de sărituri. Mulţi mă întreabă «Aaa, înoţi?» «Nu!», le răspund. «Fac sărituri în apă!». «Aaa, deci totuşi înoţi, că înoţi pănă la scări, nu?»", ne împărtăşeşte Corina dilema unor cunoscuţi de-ai săi. Ne uităm spre scările pe care stelista le-a escaladat de peste o mie de ori şi mintea ne întreabă dacă vom asista la un antrenament cu sărituri. Se încruntă, ridică din umeri şi dă din cap cu un aer de mâhnire. "Nu, pentru că apa e azi puţin mai rece şi nu pot, dar vă invit altădată sau să urcaţi cu mine până sus!".

Răspundem cu un zâmbet forţat, agâţându-ne privirea de spirala visurilor Corinei. Avansăm cu un aer de îndoială şi ne spunem în minte: "E clar, colegul fotoreporter, nu va surpinde nişte salturi bune de tipar". Urcăm treaptă cu treaptă, facem câte un popas la 5 m şi 7 m şi ne imaginăm cum bazinul s-ar umple de ropote de aplauze. "E un sport foarte greu, un fel de roata norocului. Dacă ai greşit o săritură, te poate duce pe ultimul loc. E un sport artistic, mai acrobatic, la sincron nu e mai greu. Eu dau semnalul, spun «atenţie!» şi facem mişcarea de plecare şi desprinderea. Mai spectaculos la băieţi, e un sport mai artistic, mai acrobatic, dar hai, nu mă păcăliţi, trebuie să urcaţi pănă sus", ne deschide noi orizonturi eleva lui Florin Avasiloae.

Două secunde de pe platformă în apă

Murmurăm pe un ton grav, ne spunem că norocul ţine cu cel temerar şi urcăm în pas vioi spre destinaţia finală. Corina simulează debutul unui exerciţiu, apoi se aşează în şezut ca şi cum ar lua loc pe marginea acoperişului unui bloc. În percepţia noastră e ca un gest sinucigaş şi o admirăm lipindu-ne tălpile la un metru distanţă de "block-start". "Trebuie să stau încordată pe jumătate de talpă, mai pe vârfuri. Sunt concentrată, nu mă gândesc la cai verzi pe pereţi. Până jos ajung în două secunde. Am urcat de peste o mie de ori aceste scări".

Un frison ne furnică pe şira spinării, facem abstracţie de factorii de risc şi ascultăm în continuare, refuzând adrenalina produsă de apropierea de marginea prăpastiei". "Trebuie să spargi apa, e un contact dur, trebuie să ai forţă şi condiţie fizică. Dacă ai coatele îndoite la interacţiunea cu apa, îţi dai mâinile peste cap. Pielea se poate sparge. Adică se secţionează, plesneşte sub agent mecanic. E mai puţin dur decât contactul cu asfaltul, dar doare rău!".

Corina îşi odihneşte zâmbetul în oglinda apei, iar strălucirea rapidă a bliţului mai surprinde câteva cadre. Inedita şedinţă la înălţime ia sfârşit, iar la coborâre culegem de pe scări un suvenir mai altfel: o bucată de zid căzută din perete. Cu ce-am mai rămas? Cu naturaleţea şi sinceritatea unei campioane ce urcă mii de scări pentru visul olimpic.

Cum e în sala de antrenament: ajunge în tavan!

Programul de pregătire al săritorilor în apă nu presupune doar plonjoane de la mare înălţime, ci şi o pregătire fizică intensă. Înainte de a ne conduce în templul sportivilor de profil, Corina ne-a deschis larg uşa în "BAC", denumirea generică rămasă testament de la sportivii din altă generaţie.
În fapt, o încăpere poziţionată la intrarea în curtea bazinului de pe strada Maior Coravu, un fel de cazemată a cărei pereţi au fost, în timp, martorii antrenamentelor canotorilor, canoiştilor şi judokanilor. Acum, sub acoperişul său ard calorii după calorii săritorii în apă şi micuţele gimnaste.

Saltele, spaliere, acrobaţii...

"Tot corpul trebuie lucrat, pentru că la noi toate grupele de muşchi se pun în mişcare în timpul execuţiilor", sună vocea gâtuită a Corinei la câteva secunde după o acrobaţie în aer. Dar ce piese de mobilier înveselesc atmosfera cazematei? Vreo 20 de saltele înfăşuate în cearceafuri de camuflaj, spaliere şi un tatami imens. Şi era să uităm! Două saltele gigantice de dimesiunea unui careu mic de fotbal, asemănătoare celor amplasate pe plaje, acele rampe elastice care-i propulesează pe copii la mare înălţime. "Aici totul e profesionist, iar aceste antrenamente ne ajută mult", continuă Corina, proiectându-se ca o rachetă în trening spre tavanul sălii.

"Aici nu e circ!"

Pare o profesionistă din distribuţia unui spectacol electrizant de circ, dar remarca exprimată de noi cu voce tare... o captează din aer. "Nu, nu! Aici, nu e circ! Circul e circ, săriturile în apă sunt altceva. Haideţi mai bine să vă introduc în atmosfera bazinului". O ascultăm cu atenţie şi o urmăm. Ce a ieşit... aruncaţi-vă privirea în cele două pagini...

Apa caldă te topeşte

Săritorii se izbesc deseori de surprize neplăcute. Unele pot fi generate de neglijenţe umane sau pur şi simplu de starea precară a piscinelor - în cazul competiţiilor indoor. La concursurile în aer liber însă, sportivii nu pot opune rezistenţă dezlănţuirii naturii. Corina a trecut prin toate:

APA CALDĂ "Nu e benefică, întrucât are forţa de a te moleşi după ce ai luat contact cu ea. Temperatura optimă ar fi undeva în jurul valorii de 27 de grade".

APA RECE "Răceşti instantaneu, e foarte periculoasă şi, dacă mai e şi frig în bazin, organismul cedează. Noi, în nataţie, când mai sesizăm că apa e mai rece decât arată un termometru, etichetăm instrumentele drept termometre măsluite".

VÂNT ŞI FRIG "Dacă ai un duş prin apropiere, care să te încălzească, poţi să încerci să sari de vreo trei ori. Dar tot te ia tremuratul. Vântul oricum te deranjează şi îţi influenţează execuţiile".

PLOAIE "Am participat şi la concursuri pe ploaie, dar deseori se opresc. Mai în glumă, mai în serios, pentru că nu pot sta arbitrii sub umbrelă".

FULGERE "Atunci chiar nu se poate efectua o şedinţă de pregătire sau respectivul concurs e anulat, pentru că, Doamne fereşte, ne-am face scrum".

10 răspunsuri în oglindă

1 AM LOCUIT în copilărie într‑un bloc la etajul 8 şi n‑aveam rău de înălţime. Deci... parcă mă pregăteam pentru ce avea să mă formeze ca om: sportul de performanţă. Acum, stăm la casă.

2 ATLETISMUL l-am practicat când eram mică, înainte de a mă iniţia în săriturile în apă.

3 PRIMII BANI i-am câştigat pe la 13-14 ani, dar nu mi-am luat nimic care să-mi amintească de ei. I-am dat în casă. Acum, trăiesc din indemnizaţia de sportiv la Steaua, nu sunt angajată. Am avut trei luni un serviciu part-time, ca antrenoare de fitness, dar e greu să duci în paralel sportul şi jobul.

4 BRELOCURILE obişnuiam să mi le cumpăr de peste tot. Am o colecţie impresionantă, iar favoritul mi l-am achiziţionat de la Stockholm. N-am chei câte brelocuri am! Acum, nu mă mai tentează să-mi iau astfel de accesorii din deplasări.

5 O SIMPLĂ ZI CU SOARE mă face fericită. Aşa sunt dintotdeauna. Mă consider o persoană pozitivă, aşa am fost mereu şi aceeaşi atitudine o dezvolt şi în prezent.

6 N-AŞ SĂRI, spre exemplu, de pe "Epava" din Costineşti, pentru că mi-ar fi frică să nu mă lovesc cu capul de ceva. Voi aţi sări? Acum nici nu mai e voie să o vizitezi din ce am auzit, pentru că a ajuns într-o stare deplorabilă. Mulţi sportivi nu înoată în mare, fiindcă nu văd fundul bazinului. În piscină, altele sunt datele problemei, pentru că ştim adâncimea respectivă.

7 SLĂBITUL nu prea mi-a pus probleme de-alungul timpului, dar primul meu antrenor, domnul Cherciu, îmi sugera să alerg cu un fâş pe mine, să scap de kilograme, chiar dacă eram în grafic. În prezent, dacă mi-e poftă, mănânc câte o bucăţică de ciocolată. Mai mult nu-mi cere organismul.

8 ÎN GEANTĂ am treningul, prosopul, banda elastică... Nu prea se schimbă în timp conţinutul ei.

9 ACCIDENTĂRILE le-am suferit de-a lungul carierei peste tot: umeri, genunchi, coate şi mai ales la spate. Săritorii în apă sunt predispuşi pentru accidentele la spate, tasarea vertebrelor fiind frecvent întâlnită... Am trecut cu bine însă de toate şi iată-mă din nou la mare înălţime.

10 PROFESOR de limbi străine aş vrea să fie meseria pe care mi-o va rezerva viitorul. Sau să lucrez pe traduceri... cine ştie...!? Trecutul, prezentul: sportivă, sportivă, sportivă...

Din câte oraşe am vizitat, cel mai mult mi-a plăcut în Shanghai. Acolo aş reveni. India nu m-a impresionat... mi-a rămas pe retină doar sărăcia de acolo
Corina Popovici

Alergarea face parte din pregătirea unui săritor. Dar decât să fac ture de sală sau de stadion, prefer să alerg pe Strada Maior Coravu, de lângă bazin, chiar dacă se mai uită trecătorii la mine
Corina Popovici

Singură îmi fac reclamă. Anunţ concursurile pe facebook şi mulţi prieteni răspund afimativ
Corina Popovici, săritoare în apă

În România, la sărituri în apă, nu prea vine nimic din spate
Corina Popovicicampioană naţională

250 de spectatori vin în medie la un campionat naţional de sărituri în apă

20 de concurente participau la Naţionale în urmă cu zece ani

3 sportive participă în prezent la Naţionale: Corina Popovici, Mara Aiacoboaie şi Adina Topolinschi. Ele vor reprezenta România în februarie, la Cupa Mondială de la Londra, ultim criteriu de calificare la JO

175 de zile mai sunt până la debutul JO