O mare sportivă l-a atacat pe Trump. „La JO 2018, nu îl voi reprezenta pe președintele SUA”. Reacțiile primite au șocat-o

Redactor:
Dan Mirea
O mare sportivă l-a atacat pe Trump.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Americanca Lindsay Vonn, cea mai de succes schioare a lumii, a dezvăluit că a fost surprinsă neplăcut de reacțiile celor din jur după ce a declarat, într-un interviu pentru CNN, că la Jocurile Olimpice din 2018 nu îl va reprezenta pe președintele Statelor Unite, Donald Trump. „Mi-au deschis ochii: cât de divizați suntem!„, a transmis sportiva cu cele mai multe victorii în Cupa Mondială.

Sportiva în vârstă de 33 de ani a devenit ea ținta atacurilor în mediul virtual, după ce a făcut public faptul că nu se simte reprezentată de actualul președinte al celei mai puternice națiuni. Pe rețelele de socializare, Vonn a fost întâmpinată cu mesaje de tipul „să îți rupi picioarele„, sau „cea mai recentă accidentare este… karma„.

Este dureros să citesc acele comentarii în care oamenii îmi urau să îmi rup gâtul sau că Dumnezeu mă pedepsește pentru că sunt anti-Trump. Trebuie să găsim o variantă să lăsăm deoparte divergențele și să găsim un numitor comun în comunicare. Este greșit să îți dorești o lume mai bună? Mă mândresc cu faptul că sunt americancă și mi-aș dori ca America să continuie să fie un simbol al speranței, al compasiunii, al incluziunii și al unității mondiale. Cele mai recente vizite ale mele în străinătate mi-au arătat că, în acest moment, aceasta nu mai este percepția oamenilor asupra Statelor Unite. Nu poți să pui mâna pe un ziar sau să deschizi un televizor în Europa fără să auzi oameni care pun la îndoială direcția în care merge SUA. Cred că țelul nostru ar trebui să fie unitatea„, a scris Lindsay Vonn într-o postare pe contul oficial de Instagram.

Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt de la Casa Albă, a replicat dur: „Cei care nu doresc să își reprezinte țara vorbesc mai mult despre caracterul lor decât despre cel al președintelui„, scrie Sky Sports

Campioană olimpică la Vancouver, Lindsay Vonn și-a fixat ca obiectiv egalarea recordului absolut de victorii în Cupa Mondială – 86 victorii, reper stabilit în 1989 de suedezul Ingemar Stenmark, dar și o nouă participare olimpică, la PyeongChang, după ce a ratat ediția din 2014, de la Sochi, din cauza unei accidentări.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri
Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…