Jocurile Europene de la Baku | Ziua a șaptea. Băieții de la polo au bătut Slovacia și au terminat pe locul 11. România a urcat de pe primul loc în finala la ansamblu mixt, la gimnastică aerobică

Jocurile Europene de la Baku | Ziua a șaptea. Băieții de la polo au bătut Slovacia și au terminat pe locul 11. România a urcat de pe primul loc în finala la ansamblu mixt, la gimnastică aerobică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ziua a șaptea a Jocurilor Europene de la Baku  s-a încheiat pentru România cu o surpriză frumoasă. La gimnastică aerobică, ansamblu mixt, format din Dacian Barna, Gabriel Bocșer, Lucian Ștefan Săvulescu, Bianca Gorgovan și Lavinia Ioana Panaete, s-a calificat în finala probei, de pe primul loc, ceea ce dă speranțe la medalie.

Altfel, naționala de polo și-a încheiat evoluția la Baku, pe locul 11, după ce a învins Slovacia, cu 8-7 (1-2, 4-2, 2-3, 1-0). Fetele de la volei sunt în continuare în obținerea victoriei de onoare, după ce au pierdut și meciul patru din Grupa B, cu Turcia. Româncele, ocupă ultimul loc în Grupă și își vor încheia evoluția în Azerbaidjan, cu un meci dificil, în compania reprezentativei similare a Italiei.

În rest, în sporturile individuale au fost înfrângeri pe linie, la box toți românii care au intrat în concurs au ieșit din primul tur, Melinda Ștefania Pantiș (51 kg), Ana Roxana Pătrașcu (75 kg), iar Nicolae Răzvan Andreiana  (56 kg) calificat de marți în optimi, a fost eliminat azi, după primul meci. Singurul tricolor care a reușit să obțină o victorie a fost Claudiu Roșianu,care s-a calificat în sferturi, la categoria +80 kg, la taekwando. Din păcate, acesta nu a reușit să se califice în semifinale.

 

 

UPDATE 19 :00 România închide ziua cu o calificare frumosă într-o finală, chiar de pe primul loc, la gimnastică aerobică. Ansamblulului  mixt, format din Dacian Barna, Gabriel Bocșer, Lucian Ștefan Săvulescu, Bianca Gorgovan și Lavinia Ioana Panaete s-au calificat în finala probei, de pe primul loc, cu un punctaj de 21,094 puncte. România a fost urmată de Spania, cu 20.693 puncte și de Ungaria, cu 20.561 puncte. Finala va avea loc duminică dimineața.


UPDATE 17 :00  Ultimii români care vor intra în concurs astăzi sunt componenții ansamblulului  mixt, la gimnastică aerobică.  Dacian Barna, Gabriel Bocșer, Lucian Ștefan Săvulescu, Bianca Gorgovan și Lavinia Ioana Panaete vor concura pentru a se califica în finala competiției.


UPDATE 16 :00 Claudiu Roșianu a fost învins în sferturile de finală ale categoriei +80 kg, la taekwondo. El a pierdut în fața rusului Vladislav Larin, cu 20-1.


UPDATE 14:00  Ana Luiza Filiorianu a ocupat locul 18 din 20 de sportive, la individual compus, în concursul de gimnastică ritmică.  Sportiva de doar 15 ani a totalizat la cele patru obiecte 64,850 puncte (16,450 – minge, 16,100 – măciuci, 16,600 – cerc, 15,700 – panglică). Filiorianu nu a reușit să se califice în niciuna din finalele pe obiecte. Ea a ocupat locul 17 la cerc,  16 la minge, 17 la măciuci și 20 la panglică.

Aurul a fost cucerit de rusoaica Iana Kudriavtseva, multiplă campioană europeană și mondială, care  a totalizat 76,100 puncte, ea fiind urmată de compatrioata sa Margarita Mamun,cu 75,650 puncte și belarusa Melitina Staniuta,cu 73,100 puncte.


UPDATE 13:20 Continuă seria neagră la box. A fost învins și Nicolae Răzvan Andreiana, sigurul reprezentant al României rămas în concurs. Sportivul de la CS Dinamo a fost eliminat în sferturile categoriei 56 kg, de azerul Tayfur Aliyev cu 3-0 (decizie în unanimitate).


UPDATE 12:20 Înfrângere și pentru Ana Roxana Pătrașcu, la categoria 75 kg. Pugilista a pierdut în optimi, în fața adversarei din Germania, Sarah Scheurich, cu 3-0 (decizie în unanimitate).


UPDATE 12:00  Competiție grea la Baku pentru boxul românesc, ai căror reprezentanți nu reușesc să treacă nici de primul meci. Astfel, Melinda Ștefania Pantiș a fost eliminată în optimile categoriei 51 kg de către  bielorusa Yana Burym, cu scorul de 3-0 (decizie în unanimitate). Nicolae Răzvan Andreiana, singurul pugilist ce a trecut de runda inaugurală îl va întâlni azi, în optimi, la ora 13:00, pe reprezentantul gazdelor, Tayfur Aliyev, la categoria 56 kg


UPDATE 11:30 Claudiu Roșianu s-a calificat în sferturile de finală ale categoriei + 80 kg, la taekwondo. În primul tur preliminar, românul  (19 ani) l-a învins pe favoritul numărul 2, germanul Volker Wodzich cu 7-6 (1-3, 4-1, 2-2). Sportivul legitimat la CS Dinamo se va bate pentru un loc în semifinale cu rusul Vladislav Larin.


UPDATE 11:00 A părăsit concursul la tir cu arcul și Simona Băncilă. Sportiva în vârstă de 45 de ani a pierdut la limită, în prima rundă eliminatorie, în fața azerei Olqa Senyuk, cu 6-5 (2-0, 0-2, 1-1, 0-2, 2-0, 1-0).


UPDATE 10:00 Naționala masculină de polo a terminat pe locul 11 la Jocurile Europene de la Baku. Elevii lui Dejan Stanojevic au învins Slovacia cu 8-7 (1-2, 4-2, 2-3, 1-0). Golurile României au fost reușite de Cristian Seichei (1), Vlad Georgescu (2), Cristian Drăghici (1), Richard Huber (3 ) și Victor Antipa (1), în timp ce pentru Slovacia a marcat Adam Furman (1), Michal Uradnik (2), Andrej Kovacik (1), Samuel Baran (1), Adam Mitruk (1) și Michal Rybnikar (1). Meciul a fost echilibrat, cu răsturnări de scor, tricolorii câștigând prin golul lui Vlad Goergescu, marcat cu 56 de secunde înaintea fluerului de final. Competiția de la Baku este considerată Campionat European de juniori.

La Baku, juniorii au suferit patru înfrângeri,  cu Germania 10-5 și Ungaria, 8-3, în Grupa B, apoi să piardă în preliminarii cu Serbia, 8-2 și în meciul pentru locurile 9-12,  cu Franța, 7-5. Juniorii au câștigat primul meci în Grupa B, cu Azerbaidjan, 9-6 și în această dimineață, cu Slovacia.


UPDATE 09:00 Încă un eșec pentru naționala feminină de volei. Fetele au fost învinse, în această dimineață de Turcia, cu 3-0 (25-16, 25-22, 25-19). Acesta este cel de-al patrulea eșec consecutiv pentru România, în Grupa A, după cele cu Azerbaidjan (1-3), Belgia (0-3) și Polonia (0-3). Cea mai bună realizatoare a echipei pregătite de Guillermo Gallardo a fost Irina Radu, care a reușit 7 puncte, pe când la turci, Polen Uslupehlivan a reușit cele mai multe puncte, 25. Echipa României va juca ultimul meci, duminică, cu Italia.


Dintre tricolori, doar Ana Luiza Filiorianu, în concursul individual compus de gimnastică ritmică intră direct în lupta pentru medalii vineri, sportiva clasată pe locul patru în această probă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Nanning, în 2014, vizând în egală măsură și calificarea în finalele de la minge, măciucă, panglică și cerc. Șanse de a finaliza vineri are și Claudiu Roșianu, cel care intră de dimineață în calificările categoriei +80 kg, la Taekwando, iar finala pentru aur se dispută în aceeași zi.

Echipa feminină de volei a României dispută al patrulea meci în Grupa A, împotriva Turciei, aflată în luptă directă pentru câștigarea grupei cu echipa gazdă. Tricolorele au pierdut toate cele trei meciuri de până acum și nu au decât un singur set câștigat, în primul meci cu Azerbaidjan. Tot vineri, naționala masculină de juniori joacă finala pentru locurile 11-12 cu Slovacia.

Simona Băncilă intră pe tabloul eliminatoriu de 32 la tir cu arcul, pe Stadionul Tofiq Bahramov, iar ansamblul mixt format din Dacian Barna, Gabriel Bocșer, Lucian Ștefan Săvulescu, Bianca Gorgovan și Lavinia Ioana Panaete se prezintă în concursul de calificare pentru finală, la gimnastică aerobică.

Boxul își trimite trei reprezentanți în ring: Melinda Ștefania Pantiș luptă cu bielorusa Yana Burym, la categoria 51 kg, iar Ana Roxana Pătrașcu îi dă replica, la 75 kg, pugilistei din Germania, Sarah Scheurich. La masculin, Nicolae Răzvan Andreiana îl înfruntă pe reprezentantul gazdelor, Tayfur Aliyev, la categoria 56 kg, în faza optimilor de finală.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen