FOTE, rampă spre CIO pentru Morariu

Redactor:
Romeo Chiriac
FOTE, rampă spre CIO pentru Morariu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șeful COSR are nevoie de un Festival la superlativ, în zona Brașovului (17-22 februarie), pentru a avea o șansă în plus să devină membru al Comitetului Internațional Olimpic

Ultimul român care a fost membru CIO a fost Alexandru Șiperko, în perioada 1955-1998

Pe lângă micile gâlceve politice legate de meritele organizării FOTE în România, mica olimpiadă de iarnă mai servește și altor interese: lansarea actualului președinte al COSR, Octavian Morariu (foto), către postul de membru al CIO. Pe lângă cele patru trambuline pentru săriturile cu schiurile de la Râșnov, ce alcătuiesc infrastructura necesară pentru dezvoltarea sporturilor de iarnă în județul Brașov, FOTE a mai creat o trambulină, revenirea unui român în structurile CIO. În ultimii 15 ani, Nadia Comăneci și Ion Țiriac au tot încercat să devină membri ai forului, însă fără succes. Timp de 43 de ani, între 1955 și 1998, am avut un român care a avut funcție la vârf, pe Alexandru Șiperko, dar la finalul mandatului lui au apărut acuzații de corupție.

Morariu a făcut deja primul pas spre CIO în 2009, când a devenit membru al Comitetului Olimpic European. Acum, ar mai avea două examene de trecut, să iasă bine FOTE și să redevină președinte al COSR la alegerile din 28 februarie (unde candidează singur). Iar faptul că Morariu are dublă cetățenie constituie un avantaj pentru el, fiind susținut pentru funcția de membru CIO atât de Franța, cât și de România. Pentru calitatea de membru al CIO se mai vehiculează numele unui român, cel al lui Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, dar cu șanse mai reduse de reușită.

3 zile au mai rămas până la startul FOTE. Duminică, în prima zi, sunt programate calificări la short-track (Poiana Brașov) și deschiderea întrecerilor (Brașov)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup