„Doar Dinamo București”. Ronnie O’Sullivan a vorbit pentru prima dată despre tricoul primit în România și despre clipul devenit viral pe internet. „Chiar și eu am fost surprins!”

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Celebrul Ronnie O’Sullivan (42 de ani, loc 2 în ierarhia mondială) e unul dintre cei mai iubiți jucători de snooker și în România. Prezent în București de două ori, cvintuplul campion mondial a declanșat și la noi o adevărată isterie printre fanii șahului cu bile. Mulți dintre ei i-au oferit suveniruri la Circul Metropolitan, unde au avut loc competițiile, iar fanii echipei Dinamo i-au pregătit un tricou special, cu inscripția Doar Dinamo București. Recent, O’Sullivan a apărut într-un material video devenit viral pe rețelele de socializare, în sala de fitness, mergând pe bandă, îmbrăcat cu tricoul primit în România.

Într-un interviu exclusiv pentru Eurosport, Ronnie a vorbit pentru prima dată despre tricoul pe care-l folosește la sala de forță. „Nu știu cu adevărat… Mi se dau foarte multe lucruri. Nu există o poveste în spatele lui, cu adevărat, în afară de faptul că am fost în România și nu aveam un tricou la un antrenament cu băieții, așa că mi-au zis „uite un tricou” și m-am gândit că este un tricou bun pentru a merge la sală sau la alergat, la antrenamente. L-am pus pe mine fără să realizez. Toată lumea din România l-a remarcat. Chiar și eu am fost surprins de ce s-a întâmplat”, a spus pentru sursa citată jucătorul cu cele mai multe titluri de campion mondial, aflat în activitate. Retras, scoțianul Stephen Hendry (49 de ani) conduce în topul all-time, cu 7 titluri. Poreclit „Racheta”, Ronnie deține recordul pentru cele mai multe breakuri maxime – 14.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani