Covaliu, noul antrenor principal al lotului masculin de sabie
Scrima românească a intrat pe mâini bune. Campionul olimpic la sabie din 2000, Mihai Covaliu, s-a retras după Olimpiada de la Beijing, încununată cu încă un bronz. El coordonează acum lotul naţional, de pe banca tehnică.
Luni a fost prima zi a lui Covaliu (31 de ani) ca antrenor principal al lotului naţional masculin de sabie. Ardeleanul nu a venit cu anumite reguli în vestiar şi a rămas acelaşi prieten cu foştii colegi. „Din punctul meu de vedere nu s-a schimbat mare lucru. Cei de la lot îmi zic tot «Cova». Nu voi impune deocamdată reguli noi, vom merge la fel ca până acum. Pe viitor voi schimba probabil anumite lucruri, care să fie general valabile şi să ne ajute să facem performanţă“, ne-a declarat Mihai, care va pleca zilele următoare într-un cantonament împreună cu lotul masculin al României la Poiana Braşov.
Pleacă de Sărbători în Austria
Ce l-a îndemnat pe medaliatul cu bronz de la Beijing să accepte postul de principal? „Scrima mi-a oferit multe satisfacţii. Cred că e timpul să dau şi eu ceva înapoi“, şi-a explicat fostul sabrer decizia. De Sărbători, Mihai Covaliu intenţionează să îşi viziteze prietenii din Austria, dar decizia o va lua însă soţia, Irina. „Totul depinde de cum se vor prezenta cei mici. Mai ales că fetiţa nu are nici nouă luni şi ar putea să îi fie greu cu o astfel de deplasare. Voi vedea cum decurg lucrurile şi am să o las pe soţia mea să ia hotărârea finală“, ne-a mai spus Cova.

Covaliu, noul antrenor principal al lotului masculin de sabie

















Scrima românească a intrat pe mâini bune. Campionul olimpic la sabie din 2000, Mihai Covaliu, s-a retras după Olimpiada de la Beijing, încununată cu încă un bronz. El coordonează acum lotul naţional, de pe banca tehnică.
Luni a fost prima zi a lui Covaliu (31 de ani) ca antrenor principal al lotului naţional masculin de sabie. Ardeleanul nu a venit cu anumite reguli în vestiar şi a rămas acelaşi prieten cu foştii colegi. „Din punctul meu de vedere nu s-a schimbat mare lucru. Cei de la lot îmi zic tot «Cova». Nu voi impune deocamdată reguli noi, vom merge la fel ca până acum. Pe viitor voi schimba probabil anumite lucruri, care să fie general valabile şi să ne ajute să facem performanţă“, ne-a declarat...
mult succes, d-le covaliu!
success si rezultate bune.
Sabia e in maini bune.
mult succes!
cu siguranta lotul este pe maini foarte bune, un mare scrimer, si, cu siguranta poate deveni si un mare antrenor.
bravooooo !!!!!
sper ca aceasta schimbare sa se realizeze si la celelalte loturi sportive olimpice - atletism, box, kaiac (nu canoe), inot, eventual gimnastica fete, etc.
dar in primul rind schimbati-l pe morariu ....
mult succes cova in noua meserie.dar cand o sa te vedem sa inveti un copil scrima si sa-l faci campion. acolo,la copii e munca.