Colosul român din judo are lumea la picioare. Daniel Natea, AUR la Grand Slamul de la Adu Dhabi. „Dacă mă vait la 24 de ani de oboseală, ce o să mai zic după 30?”

Colosul român din judo are lumea la picioare. Daniel Natea, AUR la Grand Slamul de la Adu Dhabi.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Daniel Natea a dat o doua lovitură după Jocurile Olimpice de la Rio. Uriașul judoka de la categoria +100 kg a câștigat medalia de aur la Grand Slamul de la Adu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), performanță care îi aduce 500 de puncte importante în clasamentul mondial, dar și un cec în valoare de 4000 de dolari.

În finala celui mai important turneu ale finalului de an, Daniel Natea (CS Dinamo) l-a învins pe Aliaksandr Vakhaviak (Belarus). Anterior, în semifinale, românul trecuse de rusul Soslan Bostanov, prin ippon. Aurul de la Adu Dhabi este al doilea în decurs de o lună. La finele lui septembrie, Natea se clasa pe locul întâi la Grand Prixul de la Zagreb.

Trei zile! Atât a fost pauza lui Daniel Natea după Jocurile Olimpice de la Rio. „Nu am putut să stau în casă. Am 24 de ani, dacă acum mă vait de oboseală, ce o să mai zic după 30 de ani? Mi-am luat chimonoul și m-am dus la sală”, spune greul din judoul românesc.

Natea a început pregătirea acasă, la Sibiu, și a adulmecat prima șansă de medalie. Pe 25 septembrie, la numai o lună după competiția de la Rio, el a atacat Grand Prixul de la Zagreb. Cu ambiție și determinare, dar și cu o lume a judoului încă amorțită după Jocurile Olimpice, Daniel Natea a reușit să-și treacă în cont un succes extrem de important, care i-a adus 300 de puncte în clasamentul mondial.

„Nu a fost o competiție ușoară. Au fost înscriși apoape 230 de judoka, din 31 de țări. Grație punctelor câștigate la Zagreb am urcat de pe locul șase pe poziția a patra în ierarhia federației internaționale. Sistemul de punctaj la judo este asemănător cu cel de la tenis. Dacă anul următor nu mai merg la acel turneu și nu îmi apăr punctele, le pierd. După doi ani, se înjumătățesc. Am acum 2.000 de puncte în clasament, iar poziția mă ajută la competițiile de anul viitor. Voi avea europene și mondiale, iar clasamentul îmi va conferi statut de cap de serie. Nu mă voi putea întâlni în primul tur cu sportivi din prima parte”, a declarat Natea pentru ProSport.

„După Adu Dhabi, mă voi intra într-o perioadă de pregătire fizică. Mi-am propus să merg la munte, la Cheile Grădiștei, alături de antrenorul meu, Mircea Frățică, pentru a pune baza anului următor. Știu, este devreme să faci calcule de pe acum pentru Tokio 2020. Mai sunt patru ani până atunci, zeci de competiții, multe variabile. Sper în primul rând să fiu sănătos, iar restul îl voi lua pas cu pas. Știu că după ce voi reintra în acest circuit de antrenamente și competiții, timpul se va scurge imediat„, a mai punctat Daniel Natea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen