Cancerul nu-l opreşte!
Doar şase săptămâni de viaţă. E tot ce mai poate spera Robert Müller (28 de ani), portarul naţionalei Germaniei, operat deja de două ori pe creier pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale maligne.
Şi totuşi, el crede în şansa sa. Mai mult decât atât, Müller se antrenează şi apără în continuare în meciuri oficiale, ultimul jucându-l sâmbătă în campionatul german. Potrivit lui Wolfgang Wick, medic oncolog principal al Spitalului Universitar din Heidelberg, Robert a depăşit cu mult pronosticurile medicilor. „Majoritatea pacienţilor suferind de astfel de afecţiuni nu ajung să trăiască nici măcar un an şi doar 3% dintre aceştia rezistă cinci”, au fost cuvintele doctorului care l-a operat pe Müller.
Tumoare malignă pe creier
Problemele goalkeeperului au început în noiembrie 2006, când s-a simţit brusc rău şi a renunţat la Cupa Germaniei, competiţie care se desfăşura la Hanovra. Iar diagnosticul a fost teribil: tumoare malignă pe creier. După o primă intervenţie chirurgicală reuşită şi mai multe şedinţe de chemoterapie, a plecat de la Adler Mannheim la Duisburg şi apoi la Kölner Haie, cu care a ajuns până în finala campionatului profesionist al Germaniei. La finele Mondialelor din Canada a revenit în ţară şi a aflat că vechea sa problemă a recidivat. 2008 e anul în care se operează din nou, şi de data asta află şi verdictul: între două săptămâni de viaţă şi două luni.
Limita minimă a trecut demult, dar Müller continuă să trăiască. „Eu nu am nicio problemă. Vreau să trăiesc cât mai mult şi să mă simt bine. Nu cer decât să fiu tratat ca un om normal. Sunt unii medici deranjaţi de faptul că pronosticurile lor nu s-au adeverit? Tot ei sunt cei care spun, în apărarea lor, desigur, că medicina nu e o ştiinţă exactă. Şi încă ceva. Nu vreau să aud de condoleanţe, milă sau alte chestii de genul acesta. Nici măcar nu sunt sincere!”, a spus hocheistul german.

Sport Club, în căutarea victoriei
După douâ înfrângeri şi o victorie în Liga Mol, campioana României la hochei pe gheaţă, Sport Club, întâlneşte astăzi, la Miercurea Ciuc (ora 18:30 direct pe Sport Klub) rivala din localitate, HC Csikszereda. Tot în aceeaşi etapă, la Gheorgheni, Progym Perla Harghitei joacă cu Steaua (ora 19:00)
"Vreau să trăiesc cât mai mult şi să mă simt bine. Nu vreau să aud de condoleanţe, milă sau alte chestii de genul acesta" - Robert Müller, portar Kölner Haie

Cancerul nu-l opreşte!



















Doar şase săptămâni de viaţă. E tot ce mai poate spera Robert Müller (28 de ani), portarul naţionalei Germaniei, operat deja de două ori pe creier pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale maligne.
Şi totuşi, el crede în şansa sa. Mai mult decât atât, Müller se antrenează şi apără în continuare în meciuri oficiale, ultimul jucându-l sâmbătă în campionatul german. Potrivit lui Wolfgang Wick, medic oncolog principal al Spitalului Universitar din Heidelberg, Robert a depăşit cu mult pronosticurile medicilor. „Majoritatea pacienţilor suferind de astfel de afecţiuni nu ajung să trăiască nici măcar un an şi doar 3% dintre aceştia rezistă...
esti un caracter luptator!!!!
si hajra hc csikszereda azi!!
apropo ziaristi analfabeti !!! sportclubul a castigat cu dab docler cu 5-1 si a perdut doua meciuri cu ujpest respectiv nz stars!!! deci va intreb : care sunt acele trei infrangeri consecutive????
sunteti niste oameni cu minte ingusta si neinformati!!
lupta in continuare, nu te da batut. dumnezeu e alaturi de cei puternici. un adevarat caracter
emotionant! sa dea dumnezeu ca doctorii sa se fi inselat si el sa traiasca inca 50 de ani. sunt multe cazuri de sportivi, care probabil efortului fizic, s-au vindecat de diferite boli.
si pe aceasi pagina: alina plugaru se dezbraca pt stundetii din regie....fara cuvinte!
sa te auda dumnezeu ... ! sa dea domnul sa traiesti pana la 100 de ani ca nu se supara nimeni !
stirea asta ati mai dat-o si saptamana trecuta. habar nu aveti pe ce lume traiti.
despre liga mol - sc miercurea ciuc a invins in ultima etaba cu 5-1 pe dab.docler in deplasare. inainte sa scrieti prostii ar fi bine sa va documentati putin. sau daca va intereseaza rezultatele sa va uitati la: ***.icehockey.hu sau ***.rohockey.ro
omule, am dat-o pe site. de data asta, a aparut si in editia tiparita. si, evident, noi bagam si tot ce apare in ziar si pe online. invers, mai putin.