#20pentru20 | A luat prima medalie la fluture, dar a ajuns un spatist cu record mondial. A pierdut şirul recordurilor şi nu mai ascultă muzică în căşti. De ce nu îl pune pe Phelps pe lista modelelor şi motivul pentru care Robert Glinţă, înotătorul #1 al României, merge din finala olimpică la Colegiu în SUA

10 iul 2017 4784 afişări Comentează şi tu Alte sporturi
#20pentru20 | A luat prima medalie la fluture, dar a ajuns un spatist cu record mondial. A pierdut şirul recordurilor şi nu mai ascultă muzică în căşti. De ce nu îl pune pe Phelps pe lista modelelor şi motivul pentru care Robert Glinţă, înotătorul #1 al României, merge din finala olimpică la Colegiu în SUA 8 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7964/16579001/1/rio-gold.jpg
  • #20pentru20 e campania ProSport demarată odată cu aniversarea a două decenii de viaţă a brandului lansat pe 2 iulie 1997. Sub umbrela #20pentru20 vor intra poveştile de viaţă a 20 de sportivi români cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, născuţi exact în anul apariţiei ProSport. De ce au ales disciplina pe care au urmat-o, ce obstacole li s-au ivit în carieră, momente haioase, oameni esenţiali şi întâmplări ciudate... toate la #20pentru20.
  • De 20 de ani ProSport mişcă România zi de zi, cu cele mai tari reportaje, experienţe, momente şi faze... De povestit nepoţilor nepoţilor noştri...  Două decenii de victorii şi emoţii... 20 de ani de căderi şi reveniri... 20 de poveşti despre sport şi viaţă.

Robert Glinţă, singurul înotător al României calificat într-o finală în cradul Jocurilor Olimpice de la Rio de anul trecut, avea 45 de zile în momentul în care ieşea din tipar primul număr ProSport, pe 2 iulie 1997. Numele lui apare de 11 ori pe cea mai recent actualizată listă de recorduri naţionale pentru România la înot în bazin lung (50 m) - de la recorduri cu ştafeta, la timpi reper pentru diferitele categorii de vârstă de la juniori, seniori, pentru specialităţile de 50 şi 100 m spate şi liber, plus de alte nouă ori pe lista recordurilor naţionale în bazin scurt (25 m).

ProSport a realizat un interviu cu înotătorul numărul unu al României, Robert Glinţă. Un sportiv extrem de serios, care cu greu zâmbeşte când vorbeşte despre carieră, despre înot, performanţă şi viaţa sa în general. Ne explică chiar el de ce pe chipul care ar da bine în orice producţie de la Hollywood s-a instalat şi rămâne acolo un "poker face" veritabil.

Cum e înotul pentru tine, la 20 de ani?
Înotul pentru mine nu s-a schimbat decât în bine, pot spune, de când practic acest sport. În sensul în care înaintez pe scara performanţei

Presiunea numărului unu o simţi? Pentru că se vorbeşte despre faptul că eşti liderul unei generaţii, singurul român care a făcut asta, singurul înotător român care a reuşit asta...
Pot spune că resimt o anumită presiune, din exterior, dar este o presiune constructivă, care mă ajută şi mă motivează să dau tot ce am mai bun pentru a confirma ceea ce se spune despre mine. Însă cea mai mare presiune, vă spun sincer, vine tot din partea mea, pentru că eu am am în primul şi în primul rând cele mai mari pretenţii de la mine în ceea ce priveşte performanţa. Dar, iarăşi – este vorba despre o presiune constructivă, în niciun caz nu este ceva ce m-ar copleşi.

"Voi face parte din sistemul lor de înot şi voi concura practic cot la cot cu cei mai buni în domeniu"

Tokyo 2020 este obiectivul tău…
Da, pe termen lung, este obiectivul meu. Cel mai important obiectiv. Din august fac transfer, plec la Facultate şi mă voi pregăti în Statele Unite. Şi voi face parte şi din sistemul lor de înot şi voi fi şi student. Pe parcurs, voi avea multe concursuri de obiectiv intermediar până la Tokyo – toate foarte importante. Voi avea Campionatele Europene în bazin scurt în decembrie, la anul voi merge la Campionatele Europene în bazin lung – care va fi obiectivul principal de anul următor şi peste încă un an – la final de sezon – vor fi Campionate Mondiale în bazin scurt. Acestea obiective nu sunt deloc de neglijat, chiar dacă ţinta principală este Tokyo 2020. Mă voi pregăti să prind vârf de formă şi la aceste campionate.

În toamnă, mergi la Universitatea din Sudul Californiei. Cum ai ajuns la această decizie?
Sincer, am pus foarte multe lucruri în balanţă şi cred că aş avea cele mai multe lucruri de câştigat dacă m-aş transfera şi aş continua pregătirea pe partea de înot acolo. Cred în impactul pecare îl poate avea ca experienţă pe mai departe, pentru că voi interacţiona foarte mult cu americanii. Vom fi integraţi în acelaşi sistem, voi avea mult mai multe competiţii alături de ei în America, voi concura practic cot la cot cu cei mai buni în domeniu şi sunt convins că voi avea numai de câştigat de pe urma acestei plecări.


De la începutul lunii martie, Robert Glinţă reprezintă clubul Dinamo Bucureşti

Este un lucru pe care ţi l-ai dorit dintotdeauna, să spunem aşa, sau este o idee care a prins contur recent, în ultimul moment?
Eu de când mă ştiu şi de când m-am apucat de înot am avut un singur lucru în vedere: creşterea în performanţă şi să încerc să ajung cât de sus pot eu. Interesându-mă de facilităţile care sunt acolo şi de sistemul lor de învăţământ şi de înot, am considerat că aş avea mult mai multe de câştigat dacă merg acolo decât dacă aş continua pregătirea în România. Desigur, am aşteptările mele – nu foarte mari, pentru că nu vreau să fiu dezamăgit când voi ajunge acolo, însă nu ştiu exact ce o să mă aştepte în State. Şi dacă nu îmi va plăcea acolo, cu siguranţă o să am opţiunea de a mă întoarce în caz că nu merg cum trebuie lucrurile acolo. În primul şi în primul rând, eu am în vedere performanţa, indiferent de  mediul în care mă voi antrena.

Ţi-ai ales Major-ul?
Eu sunt deja student în anul I, aici, în Cluj, la psihologie. O să îmi fac transfer acolo cu toate creditele de aici şi voi continua tot cu psihologia.

Glinţă, înotătorul care doboară recorduri: "S-au întâmplat foarte des aceste recorduri naţionale". "O zi ca oricare alta", în care a stabilit reperul mondial

La finalul lui 2016 aveai 87 de recorduri naţionale de copii, juniori şi seniori. Mai ştii povestea fiecăruia, în ce concurs ai obţinut încă o sutime, încă o zecime faţă de timpul anterior?
S-au întâmplat foarte des aceste recorduri naţionale. Mama mea ţine evidenţa fiecărui record în parte – unde s-a făcut, la ce probă s-a realizat. Eu le ştiu pe cele mai importante şi care au avut cel mai mare impact asupra vieţii mele în performanţă.

Care ar fi acestea?
Cel mai important este recordul mondial de juniori pe care l-am stabilit în 2015 şi următorul ar fi tot la 100 m spate, tot în 2015 – la Campionatul Mondial – unde am reuşit să iau şi medalia de aur la juniori. Acel timp a fost şi cu record al Campionatelor Mondiale de juniori, pe lângă recordul naţional al nostru. Am realizat două recorduri acolo şi... acestea ar fi cele mai importante pentru mine.


Campion european de juniori la 100 m spate. Robert Glinţă a reuşit cele mai mari perfoirmanţe ale României la înot

Poţi să-mi povesteşti cum a fost acea zi de concurs, în care ai făcut record mondial? A fost ceva special, ai simţit de dimineaţă că eşti într-o super-formă?
A fost o zi ca oricare alta. Nu-mi aduc aminte să se fi întâmplat ceva special. Am abordat cursa respectivă exact cum abordez toate cursele de la un astfel de nivel, cu maximă seriozitate. Concentrarea a fost sută la sută. Am dat tot ce am avut mai bun în ziua respectivă şi s-a întâmplat să iasă un rezultat fantastic.

Cu ce te mândreşti mai mult – cu faptul că ai fost campion mondial sau cu faptul că ai avut record mondial? Care este prima performanţă cu care îţi vine să te lauzi?
Pentru mine, un impact mai mare îl are recordul mondial, pentru că mi se pare mult mai sus decât o medalie mondială. Însă, mai importantă din punct de vedere oficial, prin prisma felului în care este privită performanţa - este medalia, deci mai bine cotat este titlul mondial. Pentru că deşi am reuşit să fac acel record mondial de juniori, la acea competiţie am obţinut locul şase. Acea poziţie nu a avut nimic special până la urmă.


Dacă recorduri naţionale sunt 87, cupe şi medalii câte ai adunat?
Ah (n.r. - râde). Asta nici atât nu ştiu... Cred că am adunat 300-400 de medalii, cupe vreo 20-30. Nu ştiu. Sunt toate acasă. Nu le-am ţinut inventarul.

Cea mai lungă pauză a carierei: "Nu consider deloc că este un moment de cumpănă. Este doar următorul pas în vederea creşterii în performanţă"

  • La finalul lunii mai, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern anunţa că rapoarte medicale au indicat o suprasolicitare în cazul lui Robert Glinţă, după rezultate nefavorabile ale analizelor de specialitate. Singurul înotător român care a reuşit o calificare în finala Jocurilor Olimpice de la Rio (la 100 m spate) a ratat astfel Internaţionalele României şi nu va participa nici la Mondialele de la Budapesta (23-30 iulie).
  • Potrivit informaţiilor furnizate de Camelia Potec, preşedintele FRNPM, înotătorul în vârstă de 20 de ani va fi monitorizat pe o perioadă nedeterminată şi i se va permite să revină în bazin atunci când toate problemele vor fi complet înlăturate.

Ai reluat antrenamentele în momentul ăsta?
Încă nu. După ce termin sesiunea, cam în iulie urmează să refac setul de analize pe care l-am făcut două luni de au ieşit destul de nasol. Trebuie să văd în ce parametri sunt pe aceleaşi analize şi în funcţie de rezultate, ar urma să încep pregătirea uşor-uşor, progresiv.


Cel puţin trei luni în afara bazinului. Aceasta a fost decizia medicilor şi a staff-ului FRNPM

Cum percepi acest moment – unul greu, unul de cumpănă?
Pe termen lung, este cel mai bun lucru pe care puteam să îl fac acum. Sigur, acest lucru putea fi evitat prin antrenamente specifice făcute aşa cum trebuie, prin mai multe lucruri – putea fi evitat acest hiatus. Dar această pauză de trei luni de zile este cel mai bun lucru pe care îl puteam face eu acum – indiferent cât de mult îmi doream să continui pregătirea - mi-aş fi făcut doar rău. Totuşi, nu consider deloc că este un moment de cumpănă. Este doar următorul pas în vederea creşterii în performanţă.

Este cea mai lungă pauză pe care ai luat-o de la înot?
Da! În viaţa mea, niciodată nu am avut o pauză atât de mare!

În aceste trei luni de pauză înţeleg că hobby-ul cu care îţi umpli timpul este fotografia?
Da. Am descoperit această pasiune. Mi-am cumpărat un aparat de amator şi îmi place să imortalizez peisaje. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să mă bucur de România. Abia acum am început să realizez, când am atât de mult timp liber, cât de frumoasă este România. Am încercat să mă plimb prin toată zona Transilvaniei, iar când am mers acasă am văzut Curtea de Argeş şi Transfăgărăşanul.

Te gândeşti să iei aparatul de fotografiat şi la concursuri, pe viitor, după ce termini competiţia să faci câteva fotografii, poate colegilor, să fie amintiri de la concurs?
Nu cred. O să mă gândesc de două ori dacă să îmi iau aparatul de fotografiat la competiţii, pentru că priorităţile sunt altele. În funcţie de program... Dacă o să mai fiu în aceeaşi situaţie, ca la Jocurile Olimpice, să stăm multe zile în plus după ce se termină competiţia şi o să avem timp – atunci probabil că da.

Eşti foarte serios şi foarte sobru…
Cred că este singura modalitate de a face performanţă în România, pentru că trebuie să compensăm puţin prin acest stil de viaţă pe care ni l-am asumat şi prin această mentalitate. Sunt foarte hotărât şi sunt şi eu conştient că uneori sunt foarte încăpăţânat în ceea ce priveşte înotul. Ştiu foarte bine ce am de făcut şi ce sacrificii trebuie să fac, cum trebuie să mă comport ca să obţin ceea ce îmi doresc pe partea de înot.

Nu voiam să te întreb chestia asta, dar pentru că ai adus în discuţie cuvântul sacrificii – o voi face: consideri că sportul îţi sacrifică adolescenţa, copilăria?
Depinde de perspectivă. Da, am folosit cuvântul sacrificii, dar nu consider deloc că înotul se face din sacrificiu. Depinde de interesul pe care îl acorzi şi de pasiunea pe care o ai. Dacă o faci cu atâta dragoste şi pasiune şi te dăruieşti acestui sport în totalitate, strict pentru performanţă, pentru că asta urmăreşti TU în acest sport – nu există sacrificii. Faci tot ceea ce trebuie ca să ajungi să îndeplineşti obiectivele pe care ţi le-ai propus.

Amintiri din copilărie: disciplina căpătată în dojo îl ajută în bazin. Invitaţia care "a sunat super"

În copilărie, ce răspundeai la celebra întrebare – ce vrei să te faci când o să fii mare?
Sincer, nu am ştiut niciodată ce să răspund la această întrebare şi nici acum nu ştiu ce să răspund. Îmi place să o iau pas cu pas şi pe plan personal, şi cu înotul. Nu ştiu ce se va întâmpla la următorul Campionat, nu ştiu ce se va întâmpla la Tokyo 2020. Am în vedere strict performanţa progresivă, zi de zi. Vreau să îmi iasă antrenamentele cât mai bine zi de zi, apoi performanţa cu siguranţă va veni.

Primii paşi în sport i-ai făcut într-un dojo. Câţi ani ai făcut karate şi ce consideri că ai învăţat la karate şi foloseşti şi acum, în bazinul de înot?
Am practicat karate de la o vârstă foarte fragedă, până la şase ani. Mi se pare o perioadă destul de lungă, copil fiind. Am avut foarte multe de învăţat. Tatăl meu (n.r. – Ciprian Glinţă) mi-a fost antrenor o foarte bună perioadă de timp şi întreaga experienţă m-a ajutat ca disciplină şi ca educaţie ulterior, în înot. A avut un impact foarte mare, pozitiv asupra înotului.

E vorba de disciplină şi de o anumită putere de concentrare pe care ţi le dă un sport precum karatele?
Exact. Disciplina – care, cred eu, că este cea mai importantă.

Cum erau lecţiile de karate făcute sub îndrumarea tatălui?
Nu beneficiam de niciun tratament special. Se comporta cu mine cum se comporta cu toţi ceilalţi. Când intram în sala de sport era ‘domnu’ antrenor’ şi atât. Şi pentru mine, la fel ca şi pentru toţi ceilalţi copii. Nu am ajuns să fac de performanţă, nu am fost legitimat la un club, dar făceam destul de serios. Mă ţineam regulat de antrenamente şi până la urmă, a avut un impact destul de serios.

"Dacă fizic, aşa cum spunea domnul Ciobanu, eu nu am fost cel mai avantajat, a trebuit să compensez cu foarte multă muncă şi cu foarte multe exerciţii făcute cu cap"

Ce a înclinat balanţa spre înot?
Sincer, la vârsta de nouă ani eu m-am dus la bazin la iniţiere. Doar ca să învăţ să înot. Însă am progresat foarte, foarte rapid. După două-trei luni, antrenorul de la performanţă – domnul Ciobanu Viorel, m-a văzut cum înotam în bazinul mic din Piteşti. A spus că îi place foarte mult şi m-a întrebat dacă nu doresc să vin la performanţă, în grupa lui. Pentru mine, invitaţia asta a sunat super. Şi aşa a început drumul meu către performanţă.

Am citit într-un articol că domnul Viorel Ciobanu considera, la început, că fizic erai slăbuţ şi se temea că nu ai avea forţa necesară. Ai lucrat în mod special  pentru a acumula masă musculară, sau totul a venit natural?
Sigur, am început să fac foarte multe exerciţii specifice, şi pe uscat, dar şi în apă. Pentru că, îţi spun sincer, la un nivel atât de înalt, când ne batem cot la cot cu americanii pentru acele medalii de aur, cele mai mici detalii contează. Şi dacă fizic, aşa cum spunea domnul Ciobanu, eu nu am fost cel mai avantajat, a trebuit să compensez cu foarte multă muncă şi cu foarte multe exerciţii făcute cu cap.


Robert Glinţă a crescut mult din punct de vedere fizic de la primele ore de înot

Înotul şi vibe-ul

Poţi să ne explici cum e cu vibe-ul, cu energia şi karma bună la nataţie? Mama ta foloseşte aceste cuvinte când scrie despre concursurile tale pe reţelele de socializare, după Rio 2016 se vorbea de vibe prin articole...
Cel mai mare impact energetic îl au spectatorii din bazin. Este lucrul care îţi poate da un sentiment de încredere fantastic. Pentru mine, este singurul vibe care contează. Alte energii, din stânga şi din dreapta, le-am cam simţit negative, dacă stau să mă gândesc, dar am învăţat să nu plec capul la chestii de genul ăsta.

La Jocurile Olimpice de la Rio, a fost o prezentare a sportivilor foarte spectaculoasă. În momentul în care intri în arenă, ai emoţii?
Întotdeauna am emoţii! Şi cele mai mari emoţii le-am avut cu siguranţă la Jocurile Olimpice. Dar nu am simţit emoţii ca şi cum m-ar copleşi. Nu. Era un entuziasm fantastic şi m-am folosit de toate astea şi de aceea cred că a şi ieşit un rezultat foarte, foarte bun.

  • Robert Glinţă (născut pe 18 aprilie 1997) a fost cel mai tânăr înotător din finala olimpică de la Rio. A încheiat pe opt finala olimpică, oprind cronometrul la 53,50. Rusul Evgeny Rylov (născut pe 23 septembrie 1996) a fost al doilea cel mai tânăr finalist şi a terminat pe 7.

Per total, experienţa olimpică Rio 2016 cum ai caracteriza-o? Ce te-a impresionat în satul olimpic, în acea perioadă petrecută alături de sportivi din toate disciplinele?
Rio 2016 pentru mine a avut două părţi. Şederea în satul olimpic pe durata Jocurilor Olimpice nu a fost cea mai plăcută. Din motive organizatorice, cu echipamentul României… Nu mi-a plăcut şi nu am înţeles de ce noi, cei de la înot, după ce am terminat competiţia, a trebuit să mai stăm 14 sau 15 zile în satul olimpic degeaba, când puteam pleca cu un avion mai devreme, aşa cum au făcut şi alte echipe. Dar, cu noi nu s-a putut. Există totuşi şi o parte foarte, foarte bună. Am rămas cel mai plăcut impresionat de competiţia de înot – cea mai tare pe care am văzut-o în viaţa mea. Am avut foarte multe de învăţat şi ca spectator, şi mai ales ca participant.

"Prima mea medalie naţională a fost un bronz la proba de 50 de metri fluture"

Pentru că tot vorbeai de senzaţii... cât de diferită este pentru tine senzaţia startului din proba ta favorită, de la spate, acolo unde eşti deja în apă în momentul în care se aude pistolul, faţă de startul într-o cursă de liber, de exemplu, în care te arunci din block-start în apă?
Este un procedeu într-adevăr diferit, însă eu pe asta m-am axat şi, la nivel atât de înalt, eu practic nu mai sar în apă. Acum mi-ar fi greu să fac startul la liber, de pe blockstart. Dar, cred că prin antrenament şi prin repetare, poţi să ajungi să le faci la perfecţie pe toate.

Te-a ales stilul pe tine sau ai ales tu stilul care îţi plăcea mai mult?
Stilul m-a ales pe mine! Oricât de mult mi-ar fi plăcut mie un stil, dacă nu eram capabil să avansez atât de bine în stilul respectiv, nu avea rost să continui. M-am axat pe ceea ce mergeam cel mai bine şi am încercat să scot ce era mai bun din stilul respectiv.


Robert Glinţă este un specialist al curselor de sprint în procedeul spate (50 şi 100 m). Pe urmele sale vine un alt junior talentat, Daniel Martin, medaliat cu argint săptămâna trecută la Europenele de Juniori din Israel, la 200 m spate

Ai înotat şi bras, dar şi fluture?
În carieră le-am înotat pe toate. Am ieşit campion naţional şi la bras, şi la fluture, şi la mixt, şi la probe lungi, şi la scurte.

Când ai oprit brasul şi fluturele?
Brasul l-am oprit destul de rapid, pe la 11-12 ani. Apoi, prima mea medalie naţională a fost un bronz la proba de 50 de metri fluture. Atunci a început perioada fluturelui în cariera mea. Apoi, cred că de la 14 ani am început să iau medalii şi la spate. Concomitent înotam şi liberul, care este complementar. Orice procedeu aş fi înotat – şi crawl-ul puteam să îl înot la fel de bine. Acum am ajuns numai şi numai spate, dar şi la liber pot merge foarte bine.

"Îmi plăcea foarte mult să analizez tehnica fiecărui înotător, să împrumut şi să adaptez ceea ce fac alţii stilului meu, ca să continui să progresez". Cu doi dintre înotătorii pe care îi studia s-a duelat în finala olimpică de la Rio. De ce lipseşte Phelps din lista lui

Dacă ar fi să împărţim cursa în bucăţele - start, înaintarea în apă, întoarcere, finiş - care consideri că este punctul tău forte?
Punctul meu forte este startul şi prima jumătate a cursei. Acolo consider eu că sunt cel mai bun şi ştiu că am foarte multe deficienţe pe a doua jumătate şi acolo trebuie şi vreau să lucrez foarte, foarte, foarte serios. Ştiu pe ce trebuie să mă axez în continuare.

Ai un model, când vine vorba despre cursele de sprint spate?
Obişnuiam să am nu unul, ci mai mulţi. Fiecare înotător are un stil diferit. Înotul fiind un sport individual, ceea ce face un înotător nu i se potriveşte în totalitate şi altui înotător. Când mă uitam la sportivi cum înoată, îmi plăcea foarte mult să analizez tehnica fiecăruia, să împrumut şi să adaptez ceea ce fac alţii stilului meu, ca să continui să progresez.

Dă-ne câteva exemple de astfel de sportivi a căror tehnică o priveai, o studiai...
M-a impresionat foarte mult tehnica la spate a japonezului Irie Ryosuke (n.r. - înotător de 26 de ani, medaliat cu argint olimpic la 200 m spate şi cu bronz la 100 m spate, la Londra 2012, locul 7 în finala de 100 m de la Rio), cea a australianului Mitch Larkin (n. r. - 24 ani – al doilea cel mai tânăr înotător din delegaţia Australiei la JO de la Londra – locul 8 la 200 m spate, locul 4 în finala de 100 m de la Rio). Înainte să ajung pe scena internaţională eram mare fan al americanului Aaron Peirsol (n.r. - cvintuplu campion olimpic – între care medalii de aur la 100 şi 200 m spate la Atena 2004 şi la 100 m la Beijing 2008). Şi când eram foarte, foarte mic, fără să fiu capabil să analizez şi să îmi adaptez tehnica sau stilurile celorlalţi la stilul meu – îl apreciam foarte mult şi pe Răzvan Florea (n.r. - primul medaliat al nataţiei româneşti la masculin - bronz la 200 m spate, la Atena, în 2004).

 Lipsesşte din enumerarea ta Michael Phelps. Ne explici?
Michael Phelps este şi spatist, înoată foarte bine şi spate, dar nu s-a afirmat cu procedeul spate. El este faimos ca fluturist.

Spui că punctul tău forte este startul - ai antrenamente sau porţiuni de antrenamente în care lucrezi exclusiv startul, fără să faci şi tură de bazin?
Nu. Antrenamentul este foarte complex şi antrenez foarte multe categorii o dată.

"Trebuie să ajung la un calm fantastic, dar totuşi să nu mă moleşesc. Toată energia mea trebuie să o las acolo, în bazin"

Înainte de concursuri asculţi muzică, aşa cum fac mulţi înotători care intră cu căştile pe urechi în arenă?
Mai ascult şi muzică. De fapt, obişnuiam să ascult muzică, însă la ultimele competiţii – chiar acum îmi dau seama că nu prea mi-am mai pus muzică.

Atunci cum intri în starea de concurs? Cum te concentrezi şi cum te izolezi în lumea ta, cum blochezi tot ce e în jur?
Am învăţat să o fac adunând multă experienţă, în foarte multe concursuri. Am încercat să mă mobilizez de la competiţie la competiţie să ajung la starea care zic eu că ar fi ideală. Nu ştiu exact să descriu acea stare – trebuie să ajung la un calm fantastic, dar totuşi să nu mă moleşesc. Pentru că trebuie să dau tot ce am mai bun. Toată energia mea trebuie să o las acolo, în bazin. Este destul de complicat.

Cu un super-costum din acela care împărţea lumea înotului în două prin 2009 ai înotat vreodată?
Nu am pus mâna pe un super-costum exact din acela. Dar am avut ceva asemănător, de calitate mai scăzută. Eu nu eram foarte bun pe atunci, însă tatăl meu mi-a cumpărat un costum acum vreo şapte ani şi am înotat cu el. În momentul respectiv nu am simţit că face marea cu sarea.

Mama ta scrie proză, romane (n.r. – a publicat trei titluri - Sub al treilea cer, Vremuri de încercare, Căsuţa de Vacanţa). Te gândeşti că la un moment dat, ai putea deveni personaj într-o carte a mamei? Eventual o biografie?
Îmi place să citesc, i-am citit cărţile, sunt fanul ei. Dacă o să fie ideea ei, probabil că o să accept.


Camelia Potec, devenită cel mai tânăr preşedinte de federaţie sportivă din România în urma alegerilor din 2013, l-a susţinut pe Robert Glinţă

Din câte am citit, Camelia Potec s-a implicat şi în pregătirea unor concursuri. Care este sfatul primit de la Camelia Potec de care îţi aminteşti mereu?
Din partea Cameliei? Sincer, ştie şi dumneaei că orice sfat mi-ar da, ştiu şi eu foarte bine ce am de făcut. Aşa, orice sfat... s-ar putea să nu se potrivească firii mele, mentalităţii mele. Dar are foarte mare încredere în mine, încredere că aşa cum sunt eu, pot să mă descurc foarte bine.

O ultimă întrebare: acum, la 20 de ani, care este visul tău cel mare?
Visul cel mare este, bineînţeles, obţinerea medaliei de aur la Tokyo 2020.

CITEŞTE MIERCURI, pe WWW.PROSPORT.RO, povestea uneia dintre cele mai valoroase handbaliste din România

#romaniaeprosport

#20pentru20

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.